Capitolul 8. Neasteptat

Sara Bareilles - Breath again



In graba mea de a iesi din casa, din locul cosmarurilor, mi-am lasat telefonul pe noptiera.  Ce prostie, oamenii in general sunt morti fara posibilitatea de a comunica.  Era oarecum amuzant avand in vedere ca imi testa capaciatea de a supravietui.  Dragut! cu siguranta astazi voi avea cea mai mare nevoie de telefon.




Cum anticipasem de dimineata, ziua mi-a cerut intruna telefonul, ba pentru calcule imposibile la chimie, ba pentru cronometrare, orice care sa foloseasca tehnologia mea inexistenta momentan.  A trebuit sa intreb pe toata lumea cat e ceasul si sa calculez pe hartie tot.  In concluzie o zi groaznica.  Partea cea mai proasta a fost ca Tavi nu a aparut deloc la scaoala, sau cel putin eu nu l-am vazut deloc astazi.  Eram atat de curiaoasa daca noaptea a reusit sa ne aduca pe amandoi pe aceeasi linie de plutire sau daca inca mai era suparat pe mine.  Nevoia mea de comunicare a ramas nesatisfacuta pana la sfarsitul orelor, cu exceptia catorva remarci facute vremiii, cum ca s-ar putea sa ninga in curand, in rest nimic.

-Ela?
-Da?
-Toata  ziua ti-a sunat telefonul. De ce nu l-ai luat cu tine?
-Aaa.. M-am grabit azi dimineata si l-am lasat acasa. Ai raspuns? Nu sti cine era?
-Nu am raspuns, dar s-ar putea sa fie ceva important.
-Dar ce cauta telefonul meu la tine?
-Nu a fost la mine, dar eu nu am fost azi la serviciu.
-Aa..
-In legatura cu seara trecuta, vrei sa imi explici si mie ce s-a intamplat?
-Nu s-a intamplat nimic.
-Ela!  Vrei sa imi spui ca faptul ca nu vorbesti cu mine  inseamna ca totul este bine?
-Mama imi pare rau, m-am certat cu cineva  in seara aia si nu am avut chef de discutie.
-Bine, sper ca  pe viitor sa imi spui si mie si ce se intampla si sa nu imi intorci spatele.
-Bine.
-Ar trebui sa verifici cine te-a sunat.
-Acum.

Telefonul era tot acolo unde il lasasem ieri seara, adica pe noptiera.  Aveam 5 apeluri nepreluate, acelasi numar necunoscut a sunat in fiecare pauza.  Ce ciudat.  Nu mai vazusem niciodata numarul, dar avand in vedere intervalul in care a sunat, inseamna ca stia ca sunt la scoala si a avut grija sa sune numai in pauze. Am apasat pe butonul de apelare sa vad cine era si ce era atat de important.  A sunat odata dupa care mi-a inchis.  In aceasta situatie am asteptat sa ma sune din nou, totusi nu a mai facut-o.  Am asteptat 10 minute cu ochii atintiti pe telefon.  Timpul a trecut pe nesimtite si imediat ce am realizat ce faceam , am aruncat telefonul pe pat.


Ziua a decurs in mod normal, pana seara am si uitat de telefon, totusi nu l-am mai atins chiar daca aveam nevoie de el  la calcule.    M-am pus la culcare devreme in acea zi.  La ora 10 eram in pat adormita, ceva imi spunea ca nu prea o sa am timp de dormit si totusi acest lucru mi se parea stupid, iar motivul pentru care credeam ca m-am culcat era acela  ca eram incredibil de extenuata.


Ora 12 si un minut, deschid ochii si ma uit la telefon.  In acel moment incepe sa vibreze. Instinctiv l-am luat de pe noptiera pentru a opri zgomotul sacaitor, m-am uitat la el crezand ca e alarma, dar defapt era numarul care m-a sunat toata ziua.  Avand in vedere ora imi era putin frica sa raspund.  Ce doare acea persoana de la mine ?  Am inchis ochii si am raspuns.

-Alo?...
.....
-Alo?!
Nimic.
Am inchis si am incercat sa nu ma gandesc la telefon. De ce a trebuit sa raspund. A fost cea mai proasta decizie pe care am putut-o lua la o astfel de ora.  Am aprins becul si ma uitam la tavan. Incercam sa nu ma gandesc la nimic.  Cand m-am mai linistit am stins lumina in incercarea disperata de a adormi. Modul in care imi inchideam ochii totusi nu indicau in niciun caz intentia de a adormi, mai degraba indicau faptul ca eram speriata si ca nu  doream sa vad nimic.  Am stat asa cu muschii incordati cam 20 de minute dupa care, mi-am luat castile si MP4-ul si am dat muzica la maxim.  Am inceput sa fredonez , si pana dimineata muzica a tot cantat in urechile mele iar eu cu ea. La  un moment dat am atipit cu castile in urechi , dar nu am dormit  mai mult de 5 minute,  soneria de la alarma ma trezit atunci cand alunecam spre vise.  Cum era posibil sa aud melodia de la telefon cu castile date la maxim?  Era imposibil. Defapt castile sau oprit, bateria fiind descarcata.

Am aruncat castile pe pat si  m-am ridicat cat mai repede. Am oprit alarma si  am inceput sa ma pregatesc pentru scoala.    Telefonul a sunat din nou. Am incremenit in fata oglinzii. Vazandu-mi ochii atat de ciudat reflectati, nu  aratau a frica, mai degraba a plictiseala exagerata si a extaz in acelasi timp, mi-am revenit repede.  M-am dus la telefonul care urla.

-Alo?
-Ela?
-Da. Mama?
-Am plecat mult mai devreme astazi la serviciu si  nu am vrut sa te trezesc.  Ti-am lasat bani de mancare si de cumparaturi pe masa, in bucatarie.
-Bine. Cand ajungeti acasa? Undeva diseara, dar vezi ca s-ar putea sa avem ceva musafiri.
-Cine?
-S-ar putea sa ajunga Cristi, mai tarziu pe  la noi.
-De ce? si stai.  Care Cristi?
-Cristi. Sti tu, Cristi cu Mirela.
-Aaa.. Acel Cristi. Ok. Vrei sa fac ceva de mancare?
-Ar fi bine. Vezi ce poti face.  Trebuie sa plec. Ma grabesc.  Succes la scoala!
-Mersi. Pa pa!

Perfect, acum avem si musafiri.  De-a lungul conversatiei am uitat complet de numarul misterios.   Am continuat sa ma imbrac mecanic, dupa care am mers in bucatarie si m-am uitat prin frigider cam ce as fi putut face de mancare.  Bucataria nu era prea mare, desi incapeau  toate persoanele care doreau sa intre acolo. Frigiderul era asezat langa corpul maro de bucatarie.  Pe frigider era un mesaj adresat mie.


Vezi daca poti face ceva de mancare pentru diseara. Ai bani pentru cumparaturi daca vrei sa mai cumperi ceva.   Mama  




Am recunoscut scrisul mamei de la primele cuvinte.  Stie ca imi placea sa gasesc bilete. Cand eram mica mereu gaseam cate unul si mi se parea foarte interesant, dar acum cu telefoanele mobile nu mai aveam nevoie de asa ceva, totusi mama isi mai aminteste din cand in cand de placerea mea si cand are ocazia imi mai lasa cate un biletel.  M-am uitat la biletel timp de 5 minute bucurandu-ma de amintirile copilariei, dupa care am revenit la  timpul prezent.
Mancare?  Ce puteam sa pregatesc pentru cina?  Cartofi frantuzesti? Prea complicat.  Totusi de aici a venit si ideea care ar fi fost buna. Am deschis congelatorul  sa vad ce carne este si am gasit exact ce ma interesa.  Am scos caserola cu pieptul de pui din congelator si l-am pus in chiuveta la dezghetat.  Aveam nevoie si de cartofi deci urma sa ma opres prin piata,si pe la magazin pentru a cumpara alte lucruri.   Apoi am plecat la scoala.

Incidentul cu telefonul nu m-am mai tulburat intrega zi, fiind  prinsa de pregatirile pentru diseara, la un moment dat eram chiar entuziasmata. De ce? nu stiu.  Ironia facea ca astazi sa nu am nevoie deloc de telefon, nici macar cat era ceasul nu ma interesa, ceea ce facea toata situatia foarte frustranta.  La sfarsitul orelor m-am indreptat spre piata si am cumparat 2 Kg de cartofi, dupa care am  mers la supermarket.  Am cumparat si de aici tot ce aveam nevoie , inclusiv suc si vin dupa care am mers acasa. Imi lipsea atat de mult faptul ca nu aveam o masina si ca, cumparaturile erau atat de  grele incat tot drumul m-am gandit numai cat de bine ar fi fost sa fi facut si eu scoala de soferi.

 Dupa ce am intrat in casa, m-am impiedicat de covorul care a aparut de nicaieri in hol, exact pentru a ma impiedica pe mine.  Covorul era acolo parca de cand era si casa , totusi asta a fost pentru prima data, de cand  mi-am pierdut vederea, cand am fost obligata sa ii vad de aproape modelele simple.  Toti cartofii erau imprastiati prin camera , cat despre restul cumparaturilor, nici ele nu o duceau mai bine.

Am adunat toate lucrurile si le-am pus pe toate acolo unde le era locul, dupa care am luat o matura si am inceput sa adun mizeria facuta de cartofi.  Urma partea cea mai grea, pregatirea cinei.  Am luat o oala maricica si am umplut-o cu cartofi.  Am spalat cartofii dupa care i-am pus la fiert in coaja.  Pana ce cartofii se fierbeau aveam alte lucruri de pregatit, in primul si in primul rand aveam de facut ordine prin casa. Cristi si Mirela erau nishte persoane pe care le respectam destul de mult acum 2-3 ani, dar in ultima vreme au venit destul de rar pe la noi deci relatiile dintre noi s-au mai racit.  Cristi  avea in jur de 35 de ani , iar Mirela in jur de 33. Amadoi ar spune ca sunt persoane tinere si ca au toata viata inainte, probabil din cauza asta nu se grabesc sa aiba un copil.  Toate ca toate dar eu mai aveam multe de facut , iar timpul ramas era destul de scurt.
Am luat pieptul de pui si l-am feliat dupa care l-am batut putin  si l-am condimentat , gata pregatit pentru prajire.  Intre timp cartofii erau aproape gata insa mai aveam cam 15 minute de relaxare pana sa incep de-a dreptul lucrul.   Am schimbat postul de la radio, ma enerva la culme muzica care se difuza in timpul asta si cautam ceva CD-uri pe care obisnuiam sa le ascult prin bucatarie.

In ultima perioada am evitat constant muzica, dar cum era o perioada in  care nu puteam nici dormi fara muzica mi-a revenit din nou cheful de acele vremuri, ca sa zic asa de vremurile din tinerete.  Am fugit pana in camera mea si am cautat cutia cu toate CD-urile, din fericire nu am pus-o la asa mare pastrare cum am crezut deci nu mi-a fost foarte greu sa o gasesc. Toate CD-urile cu muzica erau la un loc cu cele cu filme toate puse la un loc cu cartile mele preferate si cu   cutiuta de amintiri , toate intr-o cutie mare langa dulap.  Am desfacut repede cutia si  am inceput sa ma uit dupa carcasele de CD-uri cu muzica.  Cred ca m-am uitat la mai mult de 50 de CD-uri  pana sa le gasesc pe cele de muzica, dar intr-un final le-am gasit.  Toate muzica mea de  acum 1-2 ani statea ascunsa, muzica de care nu ma puteam dezlipi era acum  neatinsa parca de un secol.  Am scos toate CD-urile cu muzica care le aveam  in acel moment  la indemana si  le-am dus in bucatarie, si le-am asezat lanaga combina unde , candva  le era locul.  Am inceput sa ma uit printre CD-uri pana l-am gasit pe cel potrivit.  Nu era mare lucru, era o colectie din muzica anilor 70-80-90 si 2000, "ce-a mai buna muzica"  era unul dintre CD-urile facute pentru mama, dar cum era singurul care nu ar fi continut muzica care sa aduca in melancolie era perfect.

Am pus CD-ul in  combina si l-am pornit.  Ghinion , CD zgariat. Am luat primul CD care mi-a venit la mana si l-am pornit. acesta era inca bun.  Am dat muzica la un volum rezonabil si  m-am asezat pe scaunul de langa masa.  Cu toate cautarile de CD-uri am uitat complet de  cartofi, si era cat pe ce sa raman fara cina.  Am oprit repede focul dupa care i-am bagat in apa rece.  Am curatat cartofii incet si metodic pana mi-am batut ochii de  ceas, acest lucru m-a adus cu picioarele pe pamant si  am inceput sa grabesc ritmul astfel incat sa fiu gata pana la ora 7.

Am taiat cartofii in felii mari si grose si am incins uleiul, in 5 minute cartofii erau pusi la prajit , am mai scos o tigaie care la randul ei a fost pusa la incins, si in alte 2 minute pieptul de pui sfaraia in tigaie.  Mancarea era aproape gata cand cineva suna la usa.  Am lasat pentru o secunda  toata mancarea pentru a raspunde.
La usa nu era nimeni, desi  eram suta la suta sigura ca cineva a sunat asa ca am deschis usa si m-am uitat in jur, nu era nimeni.  M-am intors in casa la manacare si pe cand sa termin tot, a sunat telefonul asa ca am lasat totul pe foc in continuare si am fugit sa raspund.

Ecranul telefonului imi spunea ca  sunt cautata dar nu am reusit sa  ma stapanesc destul de repede , atunci cand am vazut numarul necunoscut pentru a raspunde, deci am ramas uitandu-ma la telefon pana cand mirosul de mancare m-a adus cu picioarele pe pamant.
Am oprit focul aragazului si mi-am luat telefonul.  am apasat pe butonul de apelare si am lasat sa sune sperand ca va intra casuta.
-Alo?
-Alo? Da.  cine-i la telefon?
-..........
 A inchis.  Acest lucru m-a enervat la culme, si am sunat din nou, dar pe cand sa  sune, am auzit usa , asa ca a trebuit sa las telefonul si sa ma duc sa intampin oaspetii.


-Ela!
-Mirela! De cand nu te-am vazut. Cristi!  Ce mai faceti?
-Bine, ne-am gandit sa trecem pe la voi. Nu am mai fost de 100 de ani.
-Mi-a fost dor de voi.  Haideti ,intrati!  Mama si tata ar trebui sa ajunga si ei in scurt timp.  Mirela, esti insarcinata?
-Da!
-De cat timp?
-O sa am 4 luni peste 2 zile.
-Felicitari! Asa de mult ma bucur pentru voi.

Apoi am continuat sa discutam despre sarcina si despre serviciu, cateva intrebari referitoare la scoala dupa care si-au facut aparitia si parintii mei, care au parut la fel de surprinsi ca si mine de noutati.  In restul serii capul mi-a fost numai la telefon si nu stiam cum sa  prind ocazia sa ma duc sa verific.  Pana la sfarsitul serii m-am convins ca era doar cineva care era pus pe glume si ca nu avea rost sa imi pun rabdarea la incercare, asa ca am lasat toata povestea cu telefoanele deoparte si mi-am revazut in cap toate celelatle probleme.

1. Tavi.
2. Tavi.
a da, asta era momentan singura mea problema.  Trebuia sa vorbesc cat mai repede cu el.  Dar cum?  Nu aveam numarul lui de telefon , si nici adreasa de e-mail.  Singurul loc in care l-as fi putut intalni era la scoala dar mai era atat de mult pana maine incat nu puteam sa astept, dar alta aletrnativa nu  aveam.   Noaptea a venit din nou, iar telefonul nu ma mai bantuia, insa aveam presentimentul ca nici in noaptea asta nu  voi dormi prea mult.


Ora 1. Suna telefonul.  Ma ridic nervoasa din pat si raspund.
-ALO! CE vrei de  la mine?  DE CE suni la ora asta?
-Alo?  Ela?
Vocea aceea?  Mi-a stat inima in loc si nu stiam cum sa reactionez.  Era atat de proaspata in memoria mea si atat de  trecuta. Era imposibil. Nu se poate.  Nu putea fi el. Nu poate!

Comentarii

  1. hmm, sunt doar eu.. sau mai are si altcineva senzatia ca povestea capata o tema science fiction?
    Deja pot sa intuiesc "persoana" de la telefon.. dar ar fi bine sa imi tin gandul asta pentu mine momentan. Nu vreau sa influentez cursul povestirii.
    Asteptam continuarea :)
    Keep up the good work!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm, S.F? NU cred.. Adica e altceva. De intuit stiu ce intuiesti, dar nu iti voi spune daca ai sau nu dreptate. Povestea, e adevarat ca va lua o intursatura interesanta, dar nu o am conturata inca foarte bine. Sper sa am timp si sa pot lucra cat mai repede si cat mai bine. Iti garantez ca nu este nicio poveste cu vampiri sau varcolaci sau orice mort, deci pe partea asta poti sta linistit. Nu mai daca nu iti doresti asa ceva, atunci imi pare rau sa te dezamagesc ;)) Multumesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie chiar imi plac postarile tale. Chiar daca ar fi cu vampirii si varcolaci ,chiar si cu fantome ar fi minunate. Au un singur defect: dau dependenta si vin portii mici :)) .

    RăspundețiȘtergere
  4. Hihi ;)) m-am linistit :D Imi pare bine ca povestea are sa ramana ancorata in realitate - tocmai asta o si face asa interesanta.
    Acum ca am aflat -oarecum- si niste mici amanunte, continuarea chiar se anunta interesanta ;)
    Multumesc de raspuns Maria :) si subscriu la comentariul lui Marmo.

    RăspundețiȘtergere
  5. @constantin ma bucur ca te-am putut linisti :P
    @ marmo, ei bine cu portiile mici nu prea pot face nimic. In ultima perioada abia imi gasesc timp sa dorm, deci timp de scris si mai putin. De obicei in weekend imi fac putin timp, dar odata cu vacanta sper sa pot sa ma misc mai repede. Cat despre dependenta , singurul lucru pe care il poti face este sa continui sa citesti :P >:D<

    Ma bucur ca va place ce scriu, si va multumesc ca cititi!

    RăspundețiȘtergere
  6. Poti sa fii sigura ca o sa continui ;)!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea.Parerea ta chiar conteaza!

Postări populare de pe acest blog

Sunt tot ce vezi

Insomnie de vara