luni, 30 ianuarie 2012

O seara de iarna

Draga Ana,

Mi-e dor de tine, nu te-am vazut din septembrie. Ti-am spus ca imi doresc foarte mult sa trimit o scrisoare candva, asadar astazi este ziua cea mare. Si am atat de multe sa iti spun.
Privesc foaia alba din fata mea si incerc sa ma intorc inapoi, acolo unde a inceput totul. Era o seara frumoasa de iarna, de fapt nu era trecut de ora 5 dar cine mai tine cont de asta iarna? Acum am sa ma straduiesc sa nu mai fac astfel de remarci, incercand sa iti descriu pe cat posibil ceea ce s-a intamplat.
Deci dupa cum spuneam era iarna, o seara obisnuita de iarna, nimic iesit din rutina cu care m-am obisnuit  de ani de zile, rutina pe care pana si tu mi-ai criticat-o. In aceasta seara totul voia sa iasa din normal. Iti amintesti cand ti-am povestit despre semnul de pe mana stanga? Da, acel semn ramas in urma unei lovituri , care se intampla sa apara chiar in ziua in care l-am cunoscut pe Bogdan. Pai, acum am unul si pe mana dreapta. Dar nu i-am prea dat importanta in ziua in care a aparut. Nu s-a intamplat nimic mai multe zile la rand, recunosc uneori m-am gandit ca poate poate se va intampla din nou, dar apoi am uitat complet si nu i-am mai dat niciun fel de importanta.
Si seara de iarna a venit, ti-am spus ca iarna este anotimpul meu preferat, doar in caz ca nu am mentionat nicodata acest lucru iata-l aici.
In aceasta seara m-am hotarat sa ies din rutina, voiam cu orice pret sa ies din casa, chiar daca gheata se uita destul de urat la mine, iar papucii mei plangeau de frig. Am sunat o prietena si am iesit afara la o plimbare. Bineinteles ca am reusit sa cad, si dupa cum stii obiceiul meu, am ramas culcata in zapada pentru 5 minute lasand-o pe prietena mea sa se ingrijoreze pentru ca nu reactionam. Totusi acest lucru nu m-a oprit din plimbare, m-am ridicat, mi-am verificat toate oasele si toate miscarile si mi-am continuat plimbarea. Am discutat despre tot felul de chestii, mancare, obiceiuri, filme, muzica , religie pana si politica.  Singurul lucru pe care mi-l mai doream era un loc unde puteam sa stam jos, dar...
Oricum am continuat sa ne plimbam pe langa aceleasi cladiri si aceleasi locuri pana cand am inghetat complet, apoi ne-am indreptat fiecare spre casa, dar pentru ca asta nu a fost o seara oarecare a trebuit sa cad din nou si de data asta nu mai era nimeni in jur care sa ma streseze cu ridicatul, asa ca am ramas intinsa pe jos chiar si dupa ce mi-am revenit din soc, pana in momentul in care am auzit zgomot in jurul meu. Atunci am inceput sa ma ridic dar frigul imi intrase in fiecare os pentru ca nu imi mai simteam mainile pline de zapada. Zgomotul care m-a facut sa ma ridic era din ce in ce mai aprope , acest lucru mi-a accelerat pulsul si m-a facut sa ma grabesc in miscarile de revenire in pozitie verticala. Se pare totusi ca am apreciat gresit distanta de la mine la zgomot, pentru ca am simtit cu sunt ridicata in picioare.