miercuri, 23 iunie 2010

               " O amintire este Zambetul unei lacrimi."


"Asa cum Paginile cad asa si lacrimile seaca"

sâmbătă, 19 iunie 2010

Nu exista

 Nu mai cred in tine. Am crezut prea mult timp. M-ai secat.  M-ai distrus.  De ce sa mai cred?  Ce-mi esti tu mie?  Pot trai si fara tine. Voi gasi fericirea in altceva.  Am  auzit atatea despre tine.  Am incercat atat de mult sa am rabdare. Ai spus ca vei veni, si eu am asteptat.  Am asteptat o viata.  Dar nu mai astept. Tu nu existi. Esti doar un basm.  Esti doar o legenda. Ai fost creat pentru a ma face sa visez.  Si ce?  Nu vreau sa mai visez.  Nu vreau sa te mai ascult. Toti vorbesc de tine.  Toti spun ca este incredibil. Spun ca tu esti singurul lucru care face viata sa merite traita. Deci daca  tu nu existi atunci nu merita sa traiesti?  Ba da. Tu nu esti nimic.  Tu nu existi si nici nu ai existat.  Nu vreau sa te mai cred.

Mi-ai secat visele.  Mi-ai distrus  viitorul caci nu ai venit desi te-am asteptat.


Nu te mai vreau ,
o vis al disperari ,
dispari si i-a cu tine
tot ce-ai sadit in mine.

Dispari din mintea mea ,
O dulce mireasma a iubirii.
Ai fost un basm, doar o legenda
Dispari si ia cu tine
Toata povestea din mine.


Am visat ca existi.  Am crezut ca exista fericire in tine.  Am visat sa te am o viata intreaga si sa nu iti dau drumul , dar si de-ai fi adevarat, esti ca un trandafir, un trandafir ce infloreste  si apoi se ofileste. Nu poti sa ii prelungesti viata, nu poti sa il pastrezi mai mult decat a trait. Si cat dureza inflorirea, si cat dureaza floarea si cat dureaza ofilirea?  Merita sa te am?  Sa ma chinui sa te cresc, sa te curat de spini, sa te intretin, iar apoi sa traiesti cu mine-o zi. Si totusi tu vei muri. Te vei usca si-n urma ta vor aparea alte flori cu parfum placut ce-mi vor obosi viata si-mi vor usca fata. Imi vor lua tineretea si  la sfarsit cine voi mai fi?  Voi fi un trandafir ajuns la sfarsit, uscat si neingrijit.


Te voi taia sa nu mai poti inflori. Te voi taia si te voi pastra ca amintire. Sa nu ma chinui, sa nu ma minti, sa nu ma faci sa sufar, sa nu visez, sa nu existi.


Dar de ce imi fac inca sperante?  Tu nu existi.  Iubire.  Iubirea de care vorbeste toata lumea.  Iubirea cea din basme.  Nu mai cred. Tu nu existi. 

luni, 14 iunie 2010

E

Lung.  Mult prea lung. 
E-un drum lung.
E-o cale scurta
Ce se-ncrunta si se-ncurca 

E-o lume mare si ciudata
Ce minunile-si asteapta.
E-o cale dusa spre nimic
Ce tot asteapta sa-l ridic.

E-un lac in valea neschimbata
E-o lacrima pe cer uitata
E-un zambet mic in mana mea
E-un fulg de nea pe  luna ta.

In sfarsit eu


        Probabil aceasta este prima si ultima postare care se va referi la mine.  De ce?  De ce tocmai acum vin doar sa ma prezint?  Sa va spun cine sunt  si ce caut aici cu un blog?  Pai, habar nu am.
Eu sunt acum aici. Si am zis ca voi vorbi despre mine. 
        Ei bine am mintit din nou.  Sa fim seriosi cine poate vorbi despre el?  :"Sun inteligenta, desteapta, frumoasa si amuzanta.Iubesc viata si cea mai mare problema legata despre lume este pacea"  Mda cum sa nu?  Nu sunt in stare sa vorbesc despre mine. Nu stiu nimic despre mine. Da, e adevarat am un nume, o familie, o adresa, am chiar si un numar (adica CNP este un numar care ni se da la fiecare la nastere; referitor la numar este foarte amuzant, adica ne putem striga "hei tu 2356487245, vino putin", este foarte amuzant. "Oamenilor mari le plac cifrele").
       Dar ce sunt toate astea?  Sunt simple  etichete, sau cartonase care ni le-a dat cineva.  Cu ce drept numai el stie, dar nu conteaza.  Eu nu sunt un nume, nu sunt o familie, nu sunt un numar. Dar atunci ce sunt? Habar nu am.  Am sentimente, am trairi, am prezent, am un trecut de care nu sunt neaparat sigura, adica este ca un vis  si totusi a existat.



            Cine sunt eu veti afla numai dupa ce voi muri.  Pana atunci nu aveti nicio sansa sa descoperiti.  Ceea ce va ramane in urma mea va fi exact ceea ce sunt eu.  Nu vreau ca dupa 100 de ani ce eu voi muri sa imi aud din nou numele, sau vorbindu-se despre mine "pai a trait intre 1994 si ...  .  A fost o ....."  este cea mai cruda pedeapsa pe care as putea-o primi. Spun asta pentru ca am fost obligata sa vorbesc in acest mod despre oameni.  Oameni care au avut sentimente, care au iubit, care au trait si in urma carora au ramas doar cifrele si  cuvintele fara viata, fara suflet.  Este trist. (am vorbit de parca o sa ajung o celebritate, o sa imi gasesc numele in cartea de istorie, insa este un aspect al vietii).



          


             Nu ma tem de viitor. Ma tem de prezent. Ma tem ca ma voi pierde. Dar ce e frica?  De ce o simt? Nu conteaza nu exista frica decat sentimente diferite.  In fiecare secunda simtim acelasi lucru, avem aceleasi sentimente dar amestecate diferit si in proporti diferite. Doar nu credeati ca  existe o infinitate de sentimente,asa ca aveti grija. Epuizarea resurselor finite este treaba tuturor, deci lasati-o mai usor cu sentimentele.  Am glumit, sentimentele sunt singurul lucru care ii dau vietii un motiv.  Tocmai am descoperit scopul vietii:  Pentru a nu se lipsi omul de placere i s-a dat viata pentru a simtii sentimente.
Ironic pana la urma. Adica durerea este si ea un sentiment, durerea si suferinta si inca cateva de acest gen sunt cele care  ne spun ca viata este cruda si grea si totusi noi traim pentru a le simtii si pe ele, ca o placere.
          

Am sa imi  inchei monologul   [I am who I am because of everyone...]