luni, 9 mai 2011

Capitolul 10. Inceputul Partea a-2a

Misterul.
[nu puteam lasa, totusi, totul atat de suspendat deasupra absolutului si in aceasi timp deasupra nimicului]
Birdy - Skinny Love






M-am trezit in mijlocul noptii, speriata dupa cel mai ingrozitor vis. Am inceput sa rememorez totul, era ceva in acel vis care imi spunea ca nu trebuie uitat, sau cel putin nu pana ma linistesc.
M-am ridicat din pat, am mers pana la baie , m-am spalat pe fata si pe maini, dupa care m-am intors in pat, pornind muzica de la calculator, asteptand mai intai sa ma linistesc.

Imaginile imi zburau de colo-colo, incercam sa ma concentrez sa imi dau seama unde incepuse totul.

Asa, o voce se auzea soptindu-mi ceva.
-Inchide ochii.....

Era ciudat pentru ca eram inca in faza de atipeala si incercam sa ma tin treaza pentru a asculta muzica, dar intr-un final am adormit cu muzica pornita.



Chiar, de ce nu mai e muzica pornita acum? Am verificat telefonul si avea bateria descarcata complet abia se mai tinea ecranul pornit pentru a vedea acest lucru. Revenind la vis.

Deci dupa cum spuneam am adormit.
Stefan a aparut intr-o camera alba, dar era intors cu spatele, era ca si cum eu tocmai intrasem in camera, a intors putin fata dar apoi a revenit la pozitia pe care o avea.
-De ce ti-a luat asa de mult timp sa ajungi?
Am incercat sa raspund dar visele sunt atat de enervante si nu am reusit sa scot un sunet.


A intors din nou capul , de data aceasta pentru a verifica daca sunt inca acolo.
-Imi pare rau, dar asta e singurul mod in care iti pot vorbi, se pare ca barierele tale nu prea te lasa in pace acum.
Si  chiar daca nu puteam vorbi , i-am spus ca nu inteleg nimic, si l-am intreat daca visez.
-Da! dar nu e genul de vis care e creat de imaginatia ta.
-Atunci ce e?
Era genul de comunicare pe care o ai cu cineva in vis. Persoana cu care vorbesti poate vorbi insa tu parca i-ai spune totul prin gand.


-E vorba de o intalnire si de o explicatie pe care ti-o datorez.
-Cum?
-Iti amintest ca te-am sunat si ti-am spus ca traiesc?
-Da.
-De fapt a fost un vis, dupa care te-ai trezit fara sa iti dai seama ca ai dormit.
-Dar de ce?
-Pentru ca nu te puteam pierde. Eu nu mai traiesc, si am fost egoist. Nu am vrut sa ma uiti. Stiu ca femeile nu pastreaza sentimentele intacte la fel ca barbatii, mai ales daca acele sentimente nu sunt reinsufletite.  Daca m-ai uita atunci eu nu as mai exista in universul tau.
-Deci esti un inger?
-Nu chiar. Dar am avut puterea sa vorbesc cu tine, si mi-am folosit acea putere pentru a-ti face rau.
Te rog nu ma uita!
-Nu te voi uita niciodata. Nu aveam de gand asa ceva.
-Dar iti era foarte usor.
-Nu poti judeca pe cine dupa aparente. Ti-as putea spune ca te urasc cand de fapt nu rezist fara sa ma gandesc  la tine . Doar pentru ca exista prejudecati nu inseamna ca le putem adopta.
-Te rog nu ma uita!
-Nu te voi uita. Dar imi dai drumul?
-Da, dar mai intai....
Si camera  alba s-a transformat intr-o poenita, ce avea pe margine o fantana, se auzea in departare o  cascada si erau mi de fluturasi si floricele peste tot.

Stateam in mijlocul poeniti si ma uitam la Stefan, s-a apropiat de mine, mi-a luat mana si apoi a plecat.
Eu am ramas in continuare in poenita, dupa care m-am trezit.


Deci asta trebui sa tin minte,  un vis, o iluzie adevarata.  Mi-am lasat lacrimile sa curga in continuare pe obraz, si am inchis ochii, dar durerea nu se poate sterge .

Totusi e bine de stiut ca, undeva acolo sus cuiva ii pasa de tine.