duminică, 20 martie 2011

Profesoara. Partea I

Christina Aguilera-Beautiful



        Numele ei era Ana.  Pe atunci avea 17 ani.  Voia sa termine liceul si apoi va apuca pe orice durm ii va fi mai aproape.  Ii place sa se plimbe si sa cante.  Era o fata destul de frumoasa. Bruneta, inalta, subtirica si indrazneata.  Era destul de preocupata de scoala, parintii spunandu-i mereu ca trebuie sa invete daca vrea sa aiba un viitor starlucit.

Intr-o seara se plimba urmarind stelele si se gandea la ce facultate sa dea.    Era linistita si nu credea nicio clipa ca ar fi in pericol.  Nu era nimeni pe strada infara de cativa oameni foarte grabiti si distrasi complet de problemele casnice.   De dupa colt apare alergand o silueta.  Trecand pe langa ea o darama si Ana ramane intinsa pe jos fara sa scoata un sunet.  Silueta ametita din cauza impactului puternic, isi da gluga jos din cap si se uita la fata inconstienta de jos.  Baiatul, caci era un baiat cel care a lovit-o, a vrut sa o ridice dar atunci cineva la oprit.
-Pleaca de aici!  Ce mai astepti!  Stai linistit ma ocup eu de fata.  Hai fugi!  Doar nu vrei sa te prinda.
-Mersi frate. Du-o la un spital cat mai repede.
-Bine, bine.  Hai dispari odata.

Ana a ramas inconstinta doar 5 min , trezindu-se cu o durere ingrozitoare de cap.  Cand sa trezit era intr-o masina straina, cu un om pe care nu l-a mai vazut niciodata. 
-Cine esti?  Opreste masina imdiat!  Unde ma duci?
-Stai stai! Linisteste-te!  Numele mu este  Victor.  Te-am vazut inconstienta pe jos.  Te-am luat de acolo si acum te duc la un spital sa vad daca ai patit ceva.
-O da.  Un idiot a dat peste mine mai devreme.
-Idiot. Pufff..
-Ce ?  Nu era un idiot daca nu se uita pe unde merge.
-Chiar te-ai lovit tare la cap.
-N-am nimic la cap. Tu trebuie sa ai ceva
-Bine bine! Imediat ajungem la spital.
-O fi serios nu am nevoie de spitalizare.  Ma simt foarte bine
-Ti se pare!  Ai capul cat o casa.
-Mda foarte amuzant.
-Da chiar e amuzant.
-Il cunosti pe tipul care m-a lovit. Am sa-i spun cateva.
-Hmm...  Nu, nu stiu despre cine vorbesti.
-Bine ! Nu vreau sa mai aud de el niciodata.

La spital, Ana  a fost examinata si nu avea nimic la cap totusi a primit  niste gheata si ceva medicamente.
-Super ! si acum cum ajung acasa?
-Te duc eu.
-Nu mersi ma descurc.  Unde mi-e telefonul?
-Haide nu fi prostuta!
-Nu sunt proasta si multumesc frumos pentru oferta dar ma descurc.
-Bine du-te singura.
-Alo?  Imi puteti trimite un Taxi la Spitalul " ..........." va rog?
-Da da intr-o secunda!
-Multumesc! Vezi ma pot descurca si fara tine .  Multumesc mult ca m-ai adus la spital dar chiar nu era nevoie . Ti-am spus ca nu am nimic.  Acum pleaca.
-Bine bine nerecunoscatoare-o!
-Hei!  imi pare rau dar chiar nu aveam nevoie de tine. Scuze!  Multumesc oricum pentru deranj!

Ana nu le-a spus nimic parintilor.  A doua seara a stat in casa. Nu voia sa se intalneasca din greseala cu Victor.

A trecut un timp si Ana aproape ca a uitat de incident, totusi nu mai mergea pe acel drum.   Insa intr-o zi  a fost nevoita sa treaca pe acolo, mergand pana la un magazin. Si a fost nevoita sa dea din nou cu ochii de Victor.
-Hei buna!
-Buna!
-Imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat in seara aia!
-Care seara?
-Atunci cand ai cazut.
-Aaa... Am si uiat.
-Super.
-Bun si ce vrei?
-Nimic.
-Bine atunci Pa!  
-Stai! Stai!
-Of ce vrei de la mine?
-Aaa....  Cel care te-a lovit vrea sa isi ceara scuze.
-Parca spuneai ca nu il cunosti.
-Ce memorie buna ai!  Il cunosc. Este prietenul meu.
-Bine ma bucur foarte mult. Ce sa spun.  Nu imi pasa de scuzele lui este un idiot si asa va ramane . Totusi ce ii pasa lui de mine?  A mai lovit inainte un milion de oameni de ce i-ar pasa daca eu il iert sau nu? De ce vrea sa isi ceara iertare?
-Chiar ii pare rau ca te-a izbit asa.
-Of scuteste-ma! Nu conteaza. Spunei sa uite si sa ma lase in pace.  Nu imi pasa de scuzele lui. Acum te rog sa ma lasi. Ma cam grabesc.
-Bine pa!
-Pa!

Victor nu a mai deranjat-o pe Ana. Pe de-o parte pentru ca Ana nu mai trecea pe acolo si pe de alta parte pentru ca nu mai avea de ce. Ana i-a spus clar sa o lase in pace.


Ana era acum in ultimul an de liceu si era din ce in ce mai confuza in privinta viitorului ei. Nu dadea importanta  niciunui lucru.  Nici nu a observat ca s-a mutat un nou coleg in clasa chiar daca statea langa el  mai mereu , sau mai bine spus el statea langa ea. A facut cunostinta cu el chiar din prima clipa , dar era absenta.  Isi facea din ce in ce mai multe griji pentru examen si pentru facultate.

-Buna Ana!
-Buna! Imi pare rau , dar ti-am uitat numele.
-Eric.
-Ce faci?
-Mmm, merg in clasa.
-Pot sa te insotesc?
-Nu vii si tu intr-acolo oricum?
-Ba da, dar conteaza daca iti pot tine companie sau nu.
-Cum vrei.
-Si?.... Ce-ai facut in weekend?
-Nimic. Am stat pe acasa, familie, teme, filme.
-Te uiti des la filme?
-Uneori.


Conversatia a continuat pana au ajuns in clasa, iar apoi s-au asezat amandoi, in aceeasi banca si si-au continuat conversatia pe susotite.
Zilele treceau si fara sa isi dea seama conversatiile Anei cu Eric erau tot mai placute si tot mai dorite. Au devenit cei mai buni prieteni in mai putin de o luna.

marți, 8 martie 2011

Capitolul 9. Complicatii II

Christina Aguilera - You Lost Me



     Totul se invarte in jurul acelei intamplari.  NU mai intelegeam nimic. Timul a ramas pe loc in acea noapte. Mi-am petrecut toata noaptea in aceeasi pozitie, cu ochii pe telefon, cu spatele incovoiat.   Ceasul m-a trezit din visare, dar nu am reusit sa ma misc.  Nu exista nicio posibilitate prin care eu sa pot ajunge din nou in existenta.  Mecanic m-am ridicat si m-am uitat pe fereastra.  Afara era inca noapte. Am aprins lumina si  am inceput sa ma pregatesc pentru scoala. Nu gandeam, nu visam, nu existam.  In 10 minute am iesit din casa si ma indreptam spre scoala chiar daca era inca prea devreme. M-am hotarat sa merg pe jos o bucata de drum, aceasta decizie a venit inconstient, dar a venit.
    Pana am ajuns la scoala am reusit sa imi recapat constiinta , datorita unei cazaturi care m-a adus cu picioarele pe pamant.  Acum ca eram lucida , m-am asezat in autobuz, mi-am pus castile in urechi si am inceput sa vad toata situatia in ansamblu.  Era o chestie care ma deranja  si care nu ma lasa sa ma gandesc ca totul este bine, ceva imi scapa si nu imi puteam da seama ce.  Stefan a spus ca eu sunt singura care crede ca el e mort si mai important ca mie imi va fi mai usor asa.  1. De unde stie el ca imi e greu?  2.De ce a sti ca m-a mintit si ca nu vrea ca eu sa stiu ca traieste m-ar ajuta?  3. Parintii mei.  Ei de ce m-au mintit?  4 si cel mai important.  De ce eu trebuia sa cred ca Stefan a murit?


Am ajuns la scoala , intrebarile nu imi dadeau pace, mai ales ultima, Stefan a spus  ca este datorita faptului ca am fost cu el in masina, totusi asta nu imi explica prea multe. OK am fost in masina , si ce?  Am fost ranita,nu am murit, nu am patit nimic grav.  Se poate sa se fi intamplat ceva cat timp am fost eu inconstienta?  Si totusi ce se putea intampla atat de grav incat sa trebuiasa ca moara un om, chiar daca pentru o singura persoana.









Lunile treceau, Ianuarie, Februarie, Martie. Intrebariele erau tot acolo, dar in schimb nu aveam niciun raspuns.  Cu timpul am inceput sa uit de ele. Am trecut de la faza de a cauta un raspuns la incercarea de a nu pune intrebari. Acest lucru s-a manifestat si pe alte planuri. Incepeam sa nu mai pun trebari deloc in viata.  Nu mai intrebam nici macar chestii banale. Mi-am blocat de tot curiozitatea. De ce?  Pentru propria mea protectie.  Daca continuam sa  caut raspunsuri fara  nimic voi incepe sa nu mai exist decat in intrebari.  Si trebuid sa aleg intre doua rele, am ales raul care  l-am considerat ca e cel mai mic.

Viata merge inainte si nu o poti opri, insa daca as putea opri timpul  care ar fi primul lucru pe care l-as face?


Mereu credeam ca fiecare persoana merita sa primeasca in vita o minune. Dar minunea mea?  Trebuie sa fie inca acolo, sau eu am trecut pe langa ea fara sa imi pese.  Singurul lucru pe care il mai doream acum era sa uit ca l-am intalnit pe Stefan. Sa uit de existenta lui. Mi-am interzis sa ma mai gandesc la el, mi-am interzis orice amintire, si daca din greseala imi aminteam aveam o reactie foarte violenta de repulsie.


Trecutul trebuie sa ramana trecut iar viitorul trebuie sa fie maine.
[ Imi cer mii de scuze pentru intarziere]