luni, 14 iunie 2010

E

Lung.  Mult prea lung. 
E-un drum lung.
E-o cale scurta
Ce se-ncrunta si se-ncurca 

E-o lume mare si ciudata
Ce minunile-si asteapta.
E-o cale dusa spre nimic
Ce tot asteapta sa-l ridic.

E-un lac in valea neschimbata
E-o lacrima pe cer uitata
E-un zambet mic in mana mea
E-un fulg de nea pe  luna ta.

3 comentarii:

  1. Pare-mi-se, poezia asta spune multe despre tine. Constat acum de ce ai sarit revoltata cand am jignit vara. Toata creatia ta e un cantec dulce, ca cele de dinainte de culcare, care invoca minunatiile zilei, le cuprind atent in vorbe necuprinzatoare.
    Pentru curiozitatea mea, spune-mi: Asa esti, nu?
    Un pictor ce-si contempla atent tablourile?

    RăspundețiȘtergere
  2. De fapt poezia asta suna asa deoarece am ascultat o melodie( melodia de la postarea anterioara, o ador de fapt doar inceputul). Nu as putea spune nimic despre creatia mea, ea nu exista sunt doar eu. As putea spune ca sunt atenta la detalii daca la asta te referi, uneori s-ar putea sa imi scape lucrurile evidente din cauza detaliilor.

    Sunt un pictor ce picteaza cu literele, sunt un muzician ce canta folosind culori, sunt un scriitor ce scrie cu ochiii si sunt un cititor ce citeste cu auzul.
    Poate asa ceva ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cheia Sol e cheia de inceput si e mai des intalnita decat cheia Fa...noi in viata noastra suntem primii in tot..noi suntem mai importanti si apoi restul:)..depinde de fiecare cum concepe ideea...
    Multumesc de apreciere...

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea.Parerea ta chiar conteaza!