sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Capitolul 7. Intalnirea

Jason Walker - Down





                                                                           Capitolul  7.  Intalnirea.


Fericire. Ce este asta?  Cum arata?  Toti am putea spune, dar unii stiu doar ca asa ar trebui sa fie si alti stiu cum e .  Eu nu fac parte din nicio categorie.   Am uitat ce e fericirea. De ce?  Mi-a fost frica sa ma mai apropii de ea.  Mereu mi-a batut la usa, mereu a fost acolo dar  nu am vrut sa aud de ea, de ce?  Pentru ca dupa fericire urmeaza durerea.




Am renuntat la a mai fi buna.  Dupa petrecere m-am saturat sa fac mereu ceea ce e bine.  M-am saturat sa  fiu mereu cea care indura si  accepta orice.  Asa ca am luat atitudine.
Era o dimineata de noiembrie,  frig, frunze uscate, tot tacamul.  Am vazut un loc liber in fundul clasei, stiam ca cineva trebuia sa stea acolo de obicei, dar in mometul asta era perfect, era scuza ideala ca cineva sa se ia de mine si eu sa devin rea.

-'Neata! Sta cineva aici?
-Nu, poti sta.
-Mersi.

Ce? Am intrebat? Nu puteam pur si simplu sa ma asez?  Se pare ca mai am mult si bine de lucrat.

-Ti-ai scris la romana? M-a intrebat el.
-Nu. Tu?
-Da, dar nu  am terminat.
-Despre ce ai scris?
-Pai, toti am avut aceeasi tema.
-A da. Se vede ca nu mi-am scris  Si gata conversatia pentru restul zilei.

Nu m-as putea plange ca nu s-a luat nimeni de mine azi, m-am simtit usurata totusi pana la sfarsitul zilei uitasem scopul propus.

Viata merge inainte indiferent de ce mi-as propune eu, si oricat as incerca sa o opresc ea nu vrea sa ma asculte caci......
-Hey!
M-am rasucita speriata si era cat pe ce sa  calc 3 persoane din cauza spatiului limitat si din cauza faptului ca ma grabeam.
-Te-am speriat?  M-a intrebat Tavi aproape izbucnind in ras.
-Nu. Bineinteles ca nu. Iar faceam pe leul.


Cand am spus asta nu s-a mai putut abtine si a izbucnit in ras.
-Nu e amuzant.  De ce trebuie sa te strecori pe la spatele oamenilor?
-Imi pare rau domnisoara ca nu am ocolit toata cladirea pentru a aparea in fata dumneavoastra.   Va rog sa imi acceptati umilele scuze.
-Da, da, foarte amuzant. L-am lovit in umar , i-am intors spatele si am intrat in clasa.
-Auu... Unde crezi ca pleci?
-Cat mai departe de rasul tau. Si spre surprinderea mea a intrat in clasa si s-a asezat langa mine. Ce faci?
-Bine. Multumesc de intrebare.
-Da, se pare ca azi te ti de glume.  Ma refeream la faptul ca profa ar trebui sa apara in orice secunda si tu ai ore.
-Da si?  Ce propui?  Cred ca imi esti foarte datoare asa ca ....
-Propun sa mergi la ora.
-Deci asa te revansezi tu? Ce-ti mai face obrazul?
-Nu schimba subiectul!  Hai, pleaca.
-Bine bine nu e nevoie sa ma dai afara intr-un mod atat de prietenos.
-PA!
-Bine, Pa!

Mda se pare ca atunci cand  am  ocazia sa fiu rea nu pot.  Oricum nu ar fi fost corect fata de Tavi sa ma port urat dupa tot  ce a facut, totusi sper sa lase balte tot ce ar avea in cap. Sper ca si-a dat seama ca glumeam totusi pentru ca altfel chiar am fost rea.

Nu l-am mai vazut pe Tavi de atunci, adica de o saptamana. Nu ca i-as duce dorul sau ceva, dar dupa entuziasmul de la ora de bio, e surprinzator. Totusi....
-Hei!
-Hei!
-Ce-ai zice sa iesim?
-Adica?
-Nu stiu. Sa mergem la un film sau la teatru sau oriunde.
-Aaaa... Nu.
-Nu? De ce?
-Pentru ca nu am chef de niciun film sau de orice altceva.
-Serios?
-Da.
-Si atunci ce ai chef sa faci?
-Nimic care presupune companie.
-O haide!
-Chiar nu am chef. Multumesc pentru invitatie.
-Serios?
-Da.

Scena sa repetat in fiecare zi, doar ca in fiecare zi venea cu alta propunere si un cadou, daca il pot numi asa. Intr-o zi un sandwich, in alta o sticla de suc, in alta ciocolata, in alta prajitura si tot asa incat incepea sa ma enerveze. I-am refuzat tot ce oferea dar nervii mei erau intinsi la maxim. Problema cea mai mare era ca in fiecare zi, in aceeasi pauza, venea la mine si ma enerva. Am ajuns sa ma uit la ceas sa imi dau seama cand va aparea si mereu venea la acelasi minut.

-Tu chiar vrei sa iti petreci timpul cu mine?
-Da.
-Bine. O singura iesire si atat. Nu imi pasa unde, ce si cum, dar dupa asta ma lasi in pace. Bine?
-Nu promit.
-Atunci nu se va intampla.
-Bine, bine.  O singura intalnire si apoi nu te mai sacai in fiecare zi.
-Bine.
-Deci ce vrei sa facem?
-Ti-am spus. Nu imi pasa ce facem.
-Bine  ne vedem la 5 in fata la Libraria "Paralel".
-Bine.


Am  ajuns in fata librariei, dar nu reuseam sa acopar tot campul vizual asa ca trebuia sa ma invart putin ca sa vad persoana care ma interesa. Tavi era chiar langa mine si imi facea cu mana si desi parea ca eu ma uitam la el, de fapt nu il vedeam.
-Nu m-ai vazut? Am tresarit speriata din nou desi, in acest moment trebuia sa se afle in campul meu vizual. Ce se intampla?  La modul cel mai serios, ai probleme cu vederea?
-Aa...
-Ce e?
-Nu e nimic, nu conteaza.
-Bine spune-mi.
-Nu vreau.  Nu vreau ca lumea sa stie, ok?
-Dar ce? Eu sunt lumea?
-Nu, tu esti parte din ea. Asta e?  Asta te intereseaza?  De asta ai insistat atat de mult  sa iesim, ca sa afli tu tot ce te intereseaza?
-Nu. Bineinteles ca nu.
-Bine, vrei sa sti?  Nu vad cu un ochi, asta e problema.
-Dar cum?
-De asta nu vreau ca cineva sa stie.  Nu te uita asa la mine!!!  Ce?  Crezi ca am nevoie de mila?  Crezi ca am nevoie de ajutor?  Te inseli. Nu am nevoie nici de mila ta nici de ajutor.  Acum ca sti pot sa plec?
-Ela?!
-Ce?!
-Te rog!

A venit in fata mea si  s-a uitat la mine cu o privire pe care o detestam mai mult decat orice.  Am inchis ochii sperand ca va disparea , dar cand i-am deschis era inca acolo.

-Ce vrei?
-Vreau sa fim prieteni.
-De ce ai vrea sa fim prieteni?
-Pentru ca vreau sa te ajut.
-Ti-am spus ca nu am nevoie de ajutorul tau.
-Minti!!!  Mi-ai cerut ajutorul odata.
-Da, asta a fost inainte  sa  iti provoc mila.
-Dar nu e mila sau compasiune. De ce te temi  de  ea?
-Nu ma tem?
-Ba da si o  sti bine. Ti-e frica  sa lasi oamenii sa te ajute si sa te compatimeasca pentru ca sti ca asa iti arata ca tin la tine si asta te sperie.
-Ba nu.  Nu mi-e frica de oamenii, si cu atat de mult de dragostea lor.  Vrei sa sti care este probleam?
-Da!
-Problema este ca atunci cand oamenilor  le este mila de tine te trateza altfel, te trateza cu discriminare, iar eu nu vreau asta. Vreau sa fiu ca totii ceilalti.
-Dar nu esti si nu ma refer numai la ochi, ma refer la tine ca personalitate. Nu esti ca altii.
-Nu la asta ma refeream. Nu conteza. Nu ti-ai vazut privirea.

Stateam amandoi in mijlocul strazii si strigam unul la altul, in bataia vantului, fara niciun interes pentru lumea din jurul nostru.

-Nu vreau ca prietenii mei sa imi poarte mila.  Si nu vreau persoane prefacute in jurul meu.

M-am intors cu spatele si am plecat.

2 comentarii:

  1. Super Antoanelaa....>:D<
    vreau la sfarsit sa o citesc in intregime....
    Criste

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult Criste, habar nu aveam ca citesti ce scriu ;))

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea.Parerea ta chiar conteaza!