marți, 17 aprilie 2012

E doar un joc


Te-am vazut, nu poti nega. Te-am simtit si stiu ca si tu. Ai inchis ochiii cand te-ai intors cu spatele sperand ca voi disparea si asa a si fost. Am disparut, poate pentru totdeauna. De ce? Pentru ca asta iti doresti. Nu am sa incerc sa te aduc inapoi. Nu am sa incerc sa te fac sa te razgandesti. Daca asta e ceea ce vrei eu nu pot sa iti reamintesc ce era important odata. Daca e o gresala nu pot spune. Dar daca e, atunci nu e a mea. Tu esti cel care a renuntat, poate eu nici nu stiam ca incerci, dar toate astea nu mai conteaza. Maine e o noua zi, o zi in care voi merge mai departe, in care voi gasi o noua licarire de speranta, o noua amagire. Dar se poate spune ca am crescut, nu pot spune ca am avut de la inceput asteptari. Chiar credeam ca totul a fost doar o joaca din plictiseala. Nu te condamn in niciun fel, deoarece mi-ai dat de inteles de la inceput ca e un joc practicat de tine cu orice ocazie, doar din plictiseala, dar cred ca pot afirma ca unele lucruri au fost din obligatie. Si totusi ce pot schimba? 

Zilele treceau, un strat de praf se adauga in fiecare zi peste aminitirle de odinioara. Nimic nu mai era ca atunci, parca nici nu s-a intamplat, a fost doar un vis indepartat. Parfumul tau nu mai are niciun farmec, iar amintirea e numai un obicei de care nu pot scapa. Totusi nu voi invia amintirile.


M-am straduit sa renunt la zidul care ma proteja de incercarile lumii de a patrunde si de a ma rani, dar acum l-am ridicat din nou si l-am intarit. Nici nu stiam de existenta lui pana sa incerce ,din nou cineva, sa treaca de el. Dar te-am iertat, probabil e inevitabila  reintalnirea, dar nu imi doresc sa am vreo asteptare, nu imi doresc sa repet ceva, e doar un joc, un joc care poate crea suferinta daca uitam de reguli sau daca aducem jocul in realitate. Reintalnirea? Da, sigur va avea loc, sper doar ca nu mai repede decat ma astept, daca m-ar lua pe nepregatite nu voi apuca sa imi construiesc o atitudine. 


Totul e un joc, si cine castiga? Castiga cel care joaca cel mai bine. In acest joc trebuie sa te prefaci. Decorurile se schimba, trebuie sa improvizezi, actorii raman aceeasi, plus minus cativa oameni de decor, dar in principiu aceeasi, regulile sunt aceleasi. Uneori se triseaza, sau poate e o regula. Oricum cea mai importanta regula e sa joci indiferent, exact ca la poker, nu ai voie sa afisezi vreo emotie, daca faci asta ai pierdut jocul instantaneu. De ce? Pentru ca atunci jocul va deveni real. Unul dintre jucatori isi va da seama ca e real, iar celalalt isi va dea seama cat de neimportant este defapt.


Oamenilor le place sa traiasca in incertitudine. Le place sa nu fie siguri de un lucru, decat sa fie sigur de un dezastru. Certitudinea ii distruge pe oameni. Chiar daca nu vor sa recunoasca toti se simt confortabil intr-o minciuna. Intotdeauna minciuna va fi mai frumoasa decat un adevar. Minciuna te mangaie in timp ce adevarul te distruge.








Asadar zilele treceau, am ajuns dintr-un joc pe care il exersam zilnic. Aveam toate scenariile in cap, toate posibilitatile, dar dupa un timp jocul a disparut. Toate scenariile s-au contopit intr-unul si a devenit adevar pentru mine. Nu are rost sa joci un joc de unul singur, ai castigat inainte sa inceapa jocul iar eu stiam asta. Curios era ca nu am suferit, nu mi-am dat voie sa sufar. Tu nu stiai de joc deci nu ai cum sa observi ca ai castigat. Am refuzat sa te mai caut, am refuzat sa imi pese.


Intr-un final am ajuns la concluzia ca barbatii sunt fiinte carora nu le pasa, ele au un scop, sunt fiinte rationale, nu exista sentimente. Au orice scop dar nu implinirea emotionala, iar noi femeile suntem mai interesate de sentimente decat de scopuri. In mintea mea aceste doua moduri de existenta nu au cum sa traiasca in armonie, asadar singura solutie a fost sa adopt modul de existenta opus, sa nu mai simt, sa nu imi mai pese. M-am autodistrus si nimeni nu vrea sa lipeasca ce-a ramas. Incerc sa ma adun singura, dar nu am lipici, incerc sa renasc dar viata nu imi ofera nimic nou, asadar raman imprastiata, astepand ca cineva sa vina sa ma lipeasca sau macar sa ma adune, dar ce primesc in schimb, cioburi calcate in picioare. Asadar voi ajunge un praf pe propria amintire.


Deci te rog, nu trece de zid daca nu esti in stare sa ma aduni, caci voi deveni un praf.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea.Parerea ta chiar conteaza!