Capitolul 5. Realitatea un chin?

Nicholas Hooper

                                                                Capitolul 5. Realitatea un chin?



Am alergat spre clasa, furioasa si dezorientata.  M-am impiedicat de 2 ori si  era sa ratez clasa, noroc ca m-am uitat, cand am plecat de acasa in ce sala aveam ora. Treceam pe langa fiecare sala cu frica ca voi gasi numarul  care ma intereseaza si iata-l .    Am intrat in clasa, uda si dezorientata. Un lucru cidat totusi, profesoara nu era inca la ora.  Matematica, luni dimineata este chiar un chin mai ales la prima ora.  Profesoara nu intarzia niciodata,ceea ce poate insemna ori ca nu este la scoala ori ca intarzie  dintr-un motiv intemeiat.   Am cautat repede un loc pentru a evita privirile curioase, si din nefericire singurul loc era in prima banca, acolo unde toti ma puteau vedea.


M-am asezat si  mi-am scos manualele.  Simte-am ca am uitat ceva.  Am ignorat sentimentul pe cat posibil.  In timp am ajuns la concluzia ca e mai bine sa stiu ca am uitat ceva decat sa stiu ce am uitat.    Ma uitam pe geam sa vad cum picaturile de apa cad  si din nefericire mi-am amintit ce am uitat.  Chiar in momentul in care am vrut sa ma ridic sa imi recuperez umbrela pe care am lasat-o in curtea scolii, a intrat profesoara.

-Scoate-ti o foaie de hartie!  Super !! nu putea-ai gasi o zi mai buna sa ma ti in clasa.

Eram blocata in clasa fara sa imi pot lua umbrela si cu un test la trigonometrie de ne facut. Cine se putea gandi la sinus si cosinus  dimineata la prima ora, cand afara ploua si tu ti-ai pierdut umbrela.  Ei bine m-am concentrat si speram sa termin la timp ca sa nu raman in pauza, si mai speram sa nu mai ploua cand  se va termina ora.

Toate sperantele mele s-au stins cand s-a sunat  si afara inca ploua , iar eu nu terminasem  inca testul. Ultimele secunde treceau atat de repede. Ultimul cuvant, ultima cifra, gata!

Am alergat in curtea scolii cu haina in mana si cu ghiozdanul pe jumatate deschis.  Am iesit disperata in ploaie sa imi caut umbrela.  Ploaia s-a intetit iar eu eram in mijlocul curtii uda pana la piele cu ghiozdanul deschis si cu haina in mana. Umbrela mea nu era nicaieri.  M-au trecut fiorii, si amintirile au inceput sa curga:



-Buna ! Numele meu e Stefan. Nu am apucat sa ma prezit pauza trecuta.
-Buna1 Eu sunt Micaela, dar imi poti spune Ela.
-Unde stai?
-Aaa  pe strada Rozelor. Tu?
-Eu stau  pe Paris.
-Serios?
-Cam da. Am observat ca nu ai umbrela.
-Aa da. De fapt e o incurcatura. 
-Ce s-a intamplat?
-Azi dimineata toate umbrelele din casa s-au dovedit a fi stricate si  ei bine, eu am gasit  una micuta care inca era functionala. Iar aceasta am lasat-o in autobuz. Deci ...
-E ok mergem impreuna acasa. Oricum strazile sunt foarte apropiate si deci nu e nicio problema.
-Serios acum, nu e nevoie sa faci asta.
-E ok! ti-am spus stam aproape. 
-Da. Mersi mult!!
-Hey nicio problema.
-Ok atunci ne vedem dupa ore.
-Ok.
M-a asteptat la iesirea din clasa si avea un zambet care  parea foarte amuzat de ceva.  
-Ce e asa de amuzant?
-A nu!  Nimic.
-Serios?
-Da, da sunt foarte serios. Deci mergem?
-Doar o secunda.   Anda!!!
-Da.
-Imi poti imprumuta caietul tau de biologie pana maine?
-Aaa..  I l-am dat Flaviei. Te superi?
-Nu, nu, e ok.
-Bine atunci ne vedem maine.
-OK
Intre timp el isi scoase din ghiozdan caietul si mi-l dadu.
-Poftim!
-Multumesc!
Am mers prin ploaie unul langa altul cat mai adunati  si totusi ploaia a reusit sa ne ude pe amndoi pe jumatate. eu urma sa o iau pe o straduta unde mai aveam de mers inca ceva , iar  el  mai avea de facut cativa pasi. Voiam sa ii multumesc si sa plec, dar...
-Hey stai!
M-am intors. S-a apropiat de mine cu umbrela
-Doar nu crezi ca te las sa mergi prin ploaie?
-Nu mai ploua asa de tare si oricum e aproape.
-Asta s-o crezi tu. Poftim!  Pastreaz-o de acum e a ta. Eu mai am o gramada asa ca ma pot lipsi de ea. Sper sa iti foloseasca tot timpul.
-Mersi dar nu e nevoie.
-O haide e doar o umbrela.
Iar eu am plecat cu umbrela lasand-ul in ploaie uitandu-se in urma mea.


Aceasta a fost umbrela pe care nu o gasesc. Aceasta umbrela care insemna totul a disparut in ploaie.  De ce aceasta umbrela?  Legatura mea s-a pierdut.
Am stat in ploaie pana ce sunetul clopotelului m-a trezit la relitate, reamintindu-mi scena iar si iar. Am intrat in scoala lovinduma de toate persoanele care pana acum probabil se uitau la mine cum stau in ploaie. Toate hainele imi erau ude.  M-am dus la baie si am incecat sa vad daca mai exista ceva uscat in mine. Si nu a fost nimic.  Asa ca am plecat la clasa.  Norocul meu ca nu s-a pierdut complet cavaleria .  Un baiat atunci cand m-a vazut intrand uda  in clasa cu apa picurand din hainele mele  s-a speriat si mi-a dat haina lui. Am refuzat-o , nu voiam sa i-o ud asa ca m-am asezat pe scaunul de lemn.  A tot insistat si pana la urma mi-a pus-o pe umeri. 
Dupa 5 minute am inceput sa tremur si mi-am strans haina tare.   Pana la sfarsitul orei si haina adaugata era uda iar eu aproape amortita de la frig.  In pauza am stat la calorifer si m-am incalzit, am mai primit haine si astfel am reusit sa supravietuiesc, pana dupa ore.

Ploaia s-a oprit si am plecat in cautarea umbrelei prin curtea scolii. Nimic!!  Pe locul unde trebuia sa fie umbrela am gasit un biletel pe care erau trecute datele mele, probabil era foaia pentru diriginta care am scapat-o din buzunar.  Nici urma de umbrela.  Am plecat resemnata acasa, insa atunci cand ieseam  din curtea scolii, cineva m-am prins usor de brat.

-Imi pare rau, dar nu cumva ti-ai pierdut umbrela azi dimineata?
-Ba da!  Ai gasit-o tu?
-Da. Toata ziua te-am cautat prin scoala.
-Vai nu sti cat de mult inseamna umbrela pentru mine.  Multumesc mult!
-Nicio problema. Oricand!

Am continuat sa vorbim pana la o intersectie in  care urma sa ne despartim. El a plecat iar eu mi-am continuat drumul.  Umbrela o tineam strans la piept inconstienta de acest lucru deci poate i-am dat  de lucru prietenului meu si acum se intreba daca sunt normala sau  nu.