sâmbătă, 18 septembrie 2010

Capitolul 3. Indrazneste sa te misti.


Switchfoot - Dare You To Move


                                                                                                                                                                                                                 Capitolul  3. Îndrazneşte  să     te  mişti  



   A inceput si ultimul an de liceu. Ce pot sa spun?  Pe de-o parte e bine si pe de alta parte nu.  Nu e bine pentru ca a trebuit sa ma mut la alt liceu.  Si este bine ca nu m-am mutat la un liceu  pentru oameni cu dezabilitati.  Mai este bine si pentru ca  oameni nu stiu de problema mea.  Ochiul cu "problema"  arata ca un ochii normal, nimic deosebit, nicio schimbare, deci asta este perfect.  Astfel as spera ca noii mei colegi sa nu observe. Urasc mila cu care ma privesc oamenii.  Singurul care stie de problema mea este directorul si l-am rugat sa pastreze secretul.

Prima zi a fost un cosmar.  A trebuit sa imi tin ochiii inchisi  din 10 in 10 minute,  cea ce ii facea pe  ceilalti sa se uite ciudat la mine. Purtam un tricou albastru deschis si o bluzita cu fermoar peste. M-am gandit sa nu fiu prea eleganta pentru prima zi. Stilul sport arata indiferenta uneori, si spre bucuria mea nu atrage atentia.
  Diriginta ma prezentat in fata clasei, zambitoare si neincrezatoare.  Apoi m-am asezat cat mai in spate in clasa, adica in a 2-a banca (ultimele erau ocupate).  Dupa ce si-a terminat si diriginta discursul am fost libera sa plec.  Toti colegii au vrut sa iasa la un suc, si se chinuiau sa ma intrebe daca vreau sa merg. Ce dragut sa le pese de mine.

-Micaela, nu? mi s-a adresat un baiat inalt, cu par saten, care parea ca vine la taiat.
-aa.. Da.
-Buna!  Eu sunt Andrei.  Noi mergem la un suc, vrei sa vi?
-Aaa... Nu stiu ce sa zic. Sunte-ti siguri ca vreti sa vin cu voi?
-Da ! de ce nu?  A spus-o de parca incerca sa se convinga pe el.
-Bine atunci.
-Ok. Ne vedem afara in 5 minute.
-Ok.

Am sunat-o pe mama si i-am spus ca voi merge cu noii mei colegi in oras si ca ma descurc.  A fost putin ingrijorata si nu am reusit sa o linistesc.  Timpul  care mi-a mai ramas dupa conversatia cu mama l-am folosit pentru a imi odihni ochiul. Aveam nevoie de toata forta posibila.

Am ajuns in curte, si am vazut un grup mare de elevi care incercau sa hotareasaca unde sa mearga. Acolo l-am recunoscut pe Andrei si am stiut ca erau colegii mei.  M-am indreptat spre ei  si am ramas neobservata inafara cercului cat timp s-a luat decizia. Din cand in cand mai inchideam  ochii si ma relaxam.  Apoi o fata s-a intors spre mine.

-Hey!
-Buna!
-Micaela, nu?  Toti au repetat replica asta?  -Eu sunt  Sonia. Era o fata cu 2-3 cm mai mica decat mine cu par lung , imbracata lejer dar cu camasa si pantofi.
-Salut!  Acum toata lumea sa intors spre noi.
-De la ce scoala vi?
-Sunt de la Liceul ....
-O sa iti placa aici sunt sigura.
-Ma bucur sa aud asta.
- Buna eu sunt Andreea.
-Incantata!
-Haide-ti fetelor plecam.  A strigat un baiat pe a-l carui nume nu il stiam. Parea a fi liderul.  


Am ajuns la destinatia propusa.  Drumul a fost  oarecum suportabil.  Mi s-a mai adresat un baiat  cu parul  saten, aranjat in tepi,  dar i-am uitat numele. Restul drumului ma straduiam sa nu privesc cat mai mult.
Ajunsi la restaurant se pare ca eu am ramas fara loc.  Toti s-au inghesuit si mi-au facut loc intre o fata cu parul blond usor ondulat si alta fata tot cu parul blond dar prins in coada la spate.  Mai tarziu am aflat ca le chema  Carmen si Mihaela.  Conversatia in jurul meu exista doar ca eu nu eram in ea. Am fost ignorata pe parcursul intregii discutii cu exceptia catorva intrebari legate de unde stau si la ce scoala am fost.  Nimic nu m-a surprins, nici macar faptul ca era sa fiu lovita in fata cu hartie mototolita.  Stiam ca asa va fi.  Oricum a trecut si acea zi.

Urmatoarea saptamana a trecut in acelasi ritm, doar ca acum se faceau si glume pe seama mea.  In fiecare pauza stateam cu ochiii inchisi ceea ce ii indeparta pe toti cei care ar fi dorit sa faca conversatie cu mine.  Cei care totusi incercau au reusit sa obtina de la mine numai "ihi" si  "da" sau "buna" nu ma chinuiam prea mult sa discut cu ei si ei nu se chinuiau prea mult sa ma cunoasca. O problema erau totusi testele initiale. In timpul testului imi obosea ochiul si trebuia sa il inchid deci nu reuseam niciodata sa termin testul la timp.


Dupa o luna ei s-au obisnuit cu mine  si eu m-am obisnuit cu ei.  Nu imi mai auzeam atat de des numele, nu mai auzeam chicoteli in spatele meu si  ochiul s-a obisnuit cu efortul.   Nimeni nu stia de ce stau cu ochii inchisi, cu o exceptie.  Profesorul de romana s-a cam speriat de testul meu.  Din cauza oboselii am cam scris aiurea. Am suprapus cuvinte si fraze. Deci lucrarea mea nu arata nicicum.   M-a luat deoparte si m-a intrebat ce s-a intamplat.

-Micaela, ai vreo problema?
-Nu.  Am fost doar putin obosita la test.
-Esti sigura?
-Da.

Totusi raspunsul meu nu l-a multumit si era hotarat sa mai intrebe si pe alti profesori asa ca inainte sa afle toata lumea i-am spus ca nu vad cu un ochii si ca vreau ca acest lucru sa ramana secret si ca nu vreau sa fiu favorizata in nicun fel fata de colegii mei.  Si l-am rugat sa mai dau odata testul sau sa ma asculte oral, dar a spus ca nu e nevoie.

Profesorul s-a straduit mult dar nu a reusit sa nu imi arunce priviri de mila, lucru care m-a deranjat.

-Micaela, cum a fost la scoala?
-Bine.
-Cum te intelegi cu colegii?
-Foarte bine.
-Si atunci de ce nu mai iesiti?
-Pai avem mult de invatat.
-Serios?  Si despre ce discutati in pauza?
-Despre orice. Spunem glume si ne povestim despre ce au facut. Orice. Nu paream prea convingatoare, nu prea stiam sa mint.
-Asculta!  De ce nu iti inviti o prietena sa invatati impreuna?  M-a prins.
-Pai daca crezi ca e nevoie.
-As vrea sa iti cunosc si eu prietenii.
-Bine!
-Atunci o sa invit pe cineva acasa.

Incepe operatiunea gaseste o prietena cat mai repede.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea.Parerea ta chiar conteaza!