Capitolul 10. Inceputul

Snow Patrol - Changing cars

Asculta mai multe audio diverse





Viata merge inainte orice s-ar intampla. Viata nu asteapta dupa tine, nu sta sa vada daca nu ai obosit, nu asteapa sa poti respira, nu asteapta ca tu sa te trezesti. Viata e corecta si e dura, deci nu te va ajuta niciodata, asa ca nu te astepta  la asta.
Timpul zboara si oamenii uita, trec peste toate, nu le mai pasa de tine, uneori isi amintesc, alteori nici nu vor sa te salute, dar nu le poti reprosa nimic.

Si totusi esti liber intotdeauna sa incepi de la inceput, si esti liber mereu sa visezi, dar oare pot lasa trecutul in urma?  Oare chiar pot sa fac un pas fara sa ma uit in prapastia peste care trec?

Un nou inceput?  O noua viata?
Priveste cerul e atat de albastru, uite o pasare care zboara peste mine si nici nu m-a observat. O, creatura mistica, priveste-ma, ia-ma cu tine!  Dar ea trece peste mine fara sa  ma observe, a mai vazut un milion ca mine inainte, si nu mai are nimic nou de invatat.  Am privit in parpastia din fata mea de prea multe ori ca sa fie ceva nou acolo de fiecare data cand ma uit la ea, asadar nu mai are rost sa o privesc,  nu va creste, nu va arata altfel, deci tot ce ramane de facut este sa merg si sa caut altceva de vazut, altceva de invatat. Cred ca am invatat destule de la aceasta prapastie, chiar daca au ramas destule lucruri ascunse in umbra.  Nu vreau sa mai aud sau sa le mai vad.
Poate am facut deja pasul, doar ca m-am uitat inapoi, si acum sunt intoarsa de pe partea cealalta a prapastiei uitandu-ma.

Am fost in fata prapastiei, am fost in prapastie si acum am trecut uitandu-ma inapoi. Pe partea aceasta totul e verde. Pe partea aceasta e mai cald, e mai bine. Deci nu vreau sa ma intorc.

Zilele treceau, nori si raze stralucitoare ma tineau pe pamant. Am revenit la vechile obiceiuri, poate cu cateva schimbari. Privesc soarele in ochi atunci cand exagereaza, ascult ploaia cand e  inteleapta si imbratisez  vantul, atunci cand  ma biciue.

Zilele au devenit mai bune, am inceput sa socializez, mi-am facut chiar si o prietena.  Sunt totusi suparata pe ea, uneori, dar asta este prietenia, daca nu am fi prietene nu ne-am certa, asadar fiecare cearta dovedeste prietenia noastra.

Si ca tot veni vorba de prieteni, nu pot sa nu spun ceva si despre Tavi.  A fost foarte suparat pe mine pentru ca nu am mai dat niciun semn de viata, considerand ca am vrut sa il evit, l-am asigurat ca totul era bine si ca nu mai sunt suparata. Mi-am cerut scuze pentru ce am zis la intalnire si speram ca lucrurile sa fie bine acum. A fost ciudat cum, cu toata agitatia cu telefonul am uitat complet de Tavi, asa ca trebuia sa ma revansez, deci am planuit o excursie cu bicicletele. Am pregatit sandwich-uri, ceva gustari, o prajitura delicioasa( din care am servit toata clasa) si  mi-am luat aparatul foto.  Desi drumul a fost destul de lung datorita faptului ca nu prea  ma puteam asigura de drumul lung, plus pauze suficiente pentru a-mi odihnii ochii, excursia a fost una reusita  si m-am reimprietenit cu Tavi.

Incepeam sa imi reconstruiesc viata, am inceput din nou sa gatesc, un lucru care nu i-a prea bucurat pe parintii mei avand in vedere ca au trebuit sa manance in fiecare zi ceea ce faceam eu, si mancarea mea nu era intotdeauna sarata, asa ca trebuie sa suporte pentru ca imi reintru in drepturi.

Intr-o dimineata m-am trezit, si eram in cautarea disperata de lumina, si cum camera mea nu e indreptata tocmai spre soare, mi-am creat unul propriu pe tavan.  Un soare galben care ma trezea dimineata, pana a inceput sa ma sperie si l-am sters( noroc ca nu avut vopsea atunci cand l-am desenat).

Mi-am rearanjat toata camera, mi-am redeschis cutiuta cu amintiri, si pianul meu a mai cantat inca odata.  Bine nu se poate numic chiar pian dar e pe aproape. In plus o schimbare majora in garderoba, doar a venit primavara.
  Am inceput sa ma distrez desenand cu ochii inchisi si spre surprinderea mea desenele mi-au iesit chiar mai bine decat  atunci cand le faceam cu ochii deschisi.
Spre surprinderea mea, am devenit impiedicata, picioarele mele sunt inamicul public numarul unu. Pur si simplu nu vor sa ma asculte se bat de tot ce le iese in cale.


Asadar, viata merge inainte si nu cruta pe nimeni. Viitorul va fi tot timpul in fata ta , iar trecutul mereu te va urma. Suntem singurii responsabili de deciziile noastre si de modul in care ne alegem sa ne traim viata. Deci singurul lucra care mi l-as mai dori ar fi sa nu las sansele sa treaca pe langa mine, sa nu las persoane sa treaca fara sa le cunosc sa nu las viata sa ma fugareasca, ci sa merg de buna voie pentru a nu pierde nimic si pe nimeni.  Nu lasa sa treaca pe langa tine persoanele la care ti!