Light and Dark

Te-am vazut, nu poti nega. Te-am simtit si stiu ca si tu. Ai inchis ochiii cand te-ai intors cu spatele sperand ca voi disparea si asa a si fost. Am disparut, poate pentru totdeauna. De ce? Pentru ca asta iti doresti. Nu am sa incerc sa te aduc inapoi. Nu am sa incerc sa te fac sa te razgandesti. Daca asta e ceea ce vrei eu nu pot sa iti reamintesc ce era important odata. Daca e o gresala nu pot spune. Dar daca e, atunci nu e a mea. Tu esti cel care a renuntat, poate eu nici nu stiam ca incerci, dar toate astea nu mai conteaza. Maine e o noua zi, o zi in care voi merge mai departe, in care voi gasi o noua licarire de speranta, o noua amagire. Dar se poate spune ca am crescut, nu pot spune ca am avut de la inceput asteptari. Chiar credeam ca totul a fost doar o joaca din plictiseala. Nu te condamn in niciun fel, deoarece mi-ai dat de inteles de la inceput ca e un joc practicat de tine cu orice ocazie, doar din plictiseala, dar cred ca pot afirma ca unele lucruri au fost din obligatie.

Treceam pe aceleasi strazi pe care le conosc de mai bine de 10 ani, privind aceleasi lucruri care au fost acolo  din totdeauna. Si totusi totul s-a schimbat. Straduta pe care mergeam in fiecare zi s-a micsorat. Tufisul in care intram cati mai multi atunci cand ne ascundeam la " ascunselea" sau crapaturile din asfalt care ne spuneau pana unde avem voie sa trecem, erau acum lipsite de orice farmec.  Copacul ,sub care erau cele mai multe furnici si care dadea cele mai mici cirese, a disparut  ca si cum nici nu ar fi fost vreodata acolo. Treptele care uneori credeam ca reprezinta un munte, alteori erau scaunele comfortabile la " flori, fete si baieti" sau " am venit din america" acum sunt doar scari.  Nisipul care devena uneori deosebit de apetisat , atunci cand faceam placinte si prajituri de noroi, sau devenea o bomba pentru tabara adversa, si uneori drum pentru masinutele noastre, acum e doar noroiul care iti murdareste incaltamintea.  Uneori sapam pana in

Draga Ana, Mi-e dor de tine, nu te-am vazut din septembrie. Ti-am spus ca imi doresc foarte mult sa trimit o scrisoare candva, asadar astazi este ziua cea mare. Si am atat de multe sa iti spun. Privesc foaia alba din fata mea si incerc sa ma intorc inapoi, acolo unde a inceput totul. Era o seara frumoasa de iarna, de fapt nu era trecut de ora 5 dar cine mai tine cont de asta iarna? Acum am sa ma straduiesc sa nu mai fac astfel de remarci, incercand sa iti descriu pe cat posibil ceea ce s-a intamplat. Deci dupa cum spuneam era iarna, o seara obisnuita de iarna, nimic iesit din rutina cu care m-am obisnuit  de ani de zile, rutina pe care pana si tu mi-ai criticat-o. In aceasta seara totul voia sa iasa din normal. Iti amintesti cand ti-am povestit despre semnul de pe mana stanga? Da, acel semn ramas in urma unei lovituri , care se intampla sa apara chiar in ziua in care l-am cunoscut pe Bogdan. Pai, acum am unul si pe mana dreapta. Dar nu i-am prea dat importanta in ziua in care a apa